Potrivit Programului ONU pentru Mediu (UNEP/PNUM), „până în anul 2050, cu o creștere a populației globale prognozată la 9,6 miliarde, am avea nevoie de 3 ori echivalentul resurselor planetei pentru a ne susține modul de viață, dacă obiceiurile noastre actuale de consum și producție ramân la fel." Pe tot globul, tinerii activiști în domeniul climei militează pentru conștientizarea schimbărilor climatice și exercită presiuni asupra guvernelor și mediilor de afaceri din întreaga lume pentru a lua măsuri pentru a salva planeta. Acest lucru arată puterea și influența pe care tinerii o pot avea asupra creșterii gradului de conștientizare dacă sunt educați cu privire la aceste probleme și dornici să facă diferența.
Provocarea pentru educatori este de a sprijini tinerii să-și identifice, să-și reformeze mesajul și să-și găsească vocea în lupta împotriva schimbărilor climatice. Proiectul GRETA va sprijini profesorii din învățământul primar în a face față acestei provocări, oferindu-le oportunități de pregătire personalizate , astfel încât să integreze resurse de învățare inovatoare în practica lor de predare și să-și dezvolte propriile resurse de învățare bazate pe provocări, pentru a sensibiliza tinerii elevi asupra crizei climatice și impactul pe care îl va avea asupra lor.
Parteneriatul este format din două școli primare (Grecia, Italia), patru centre / organizații educaționale (Irlanda, Republica Cehă, Germania, Cipru) și o universitate (România). Grupurile țintă ale proiectului sunt profesorii din școala primară, elevii (8-12 ani) și părinții.
Scopul acestui proiect este de a educa elevii din învățământul primar cu privire la acțiunile climatice și, prin finalizarea unei serii de provocări WebQuest, de a identifica aspecte în activitățile zilnice, în obiceiurile lor, în comportamentele lor pe care le pot schimba și modifica pentru a putea contribui la realizarea Obiectivului nr. 13 al ONU pentru Dezvoltarea Durabilă și a altor obiective climatice europene, inclusiv a fi neutru din punct de vedere climatic și a obține emisii cu ‘zero gaze cu efect de seră’ până în anul 2050.
- dezvoltarea a 42 de provocări WebQuests pe șase subiecte privind schimbările climatice și implementarea lor cu elevi cu vârste cuprinse între 8-12 ani.
- Instruirea profesorilor din școala primară, astfel încât să își poată crea și utiliza propriile resurse de învățare bazate pe provocări.
- Dezvoltarea de resurse digitale pentru creșterea alfabetizării climatice pentru părinți.
O1: Compendiu cu WebQuests pentru elevi referitor la provocarea generată de schimbarea climatică.
Primul rezultat își propune să dezvolte resurse de învățare bazate pe provocări pentru elevii cu vârste cuprinse între 8-12 ani, pe șase subiecte legate de schimbările climatice.
O2: Instruire DPC (Dezvoltare Profesională Continuă) pentru profesorii din școala primară
Acest rezultat se concentrează pe proiectarea și dezvoltarea unei formări profesionale continue și a unor resurse pentru profesorii din învățământul primar, astfel încât aceștia să își poată îmbunătăți cunoștințele despre criza climatică și dezvolta abilitățile pedagogice și digitale, astfel încât să-și creeze resurse proprii interactive de învățare care pot fi apoi aplicate la o varietate de domenii și subiecte curriculare.
O3: Resurse digitale pentru îmbogățirea cunoștințelor părinților privind schimbările climatice
Al treilea rezultat începe de la nevoia de a sprijini părinții să recunoască pe deplin impactul pe care obiceiurile și comportamentele lor îl pot avea asupra nivelului schimbărilor climatice. Acest rezultat va promova dezvoltarea de resurse de învățare și îi va învăța pe părinți despre legătura dintre consumul casnic și schimbările climatice și va oferi exemple despre cum pot reduce amprenta de carbon a gospodăriei lor.
Metodologia proiectului se va baza pe următorii pași:
Dezvoltarea unui WebQuest prototip
- Primul pas este contactarea școlilor primare locale pentru a evalua interesul acestora vizavi de crearea Comitetelor Școlare pentru conștientizarea problemelor climatice.
- Va urma crearea unei resurse-prototip pentru Compendiu cu WebQuests pentru elevi referitor la provocarea generată de schimbarea climatică.
- Odată ce prototipul este gata, acesta va fi testat cu Comitetele Școlare.
- După feedback-ul oferit de Comitetele Școlare, ultimul pas va fi dezvoltarea a 42 WebQest-uri.
Program de instruire DPC pentru profesorii din ciclul primar
- Dezvoltarea programului de formare se va concentra pe trei module de bază.
- Implementarea programului de instruire. În C1 - Eveniment de formare a personalului pe termen scurt, la care vor participa doi profesori de școala primară din fiecare țară parteneră.
- Profesorii instruiți împreună cu partenerii din fiecare țară participantă în proiect vor furniza programul DPC către alți 8 profesori din școlile primare.
Resurse digitale pentru îmbogățirea cunștințelor părinților privind schimbările climatice
- Dezvoltarea de resurse digitale pentru părinți (scurte videoclipuri instructive, fișe cu sfaturi și exerciții de evaluare)
- Testarea tuturor resurselor digitale cu membrii Comitetului Școlar și obținerea de feedback.
- Găzduirea de ateliere informale cu 10 părinți pentru a testa materialele resurselor digitale în comunitatea lor.
Ateliere „Eco-zile pentru viitor”
- Școlile primare vor participa la campanii locale de conștientizare a schimbărilor climatice.
Școala primară I din Rafina (Grecia)
Școala Primară I din Rafina are o istorie de peste 80 de ani și, așa cum sugerează și numele său, este amplasată în centrul orașului Rafina, Atena. Inovarea educațională este caracteristica cheie a școlii. De-a lungul anilor, inițiază în mod constant programe educaționale de vârf, bazate pe proiecte, în domeniile culturii, mediului, științei și tehnologiilor de comunicare a informațiilor. Școala are o lungă experiență în dezvoltarea materialelor educaționale online, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.
Istituto Comprensivo Don L. Milani (Italia)
Școala intenționează să promoveze următoarele nevoi educaționale: susținerea dorinței de a învăța, încurajarea acceptării și incluziunii, combaterea abandonului școlar, promovarea dobândirii de abilități cheie. Predarea bazată pe experiment și dimensiunea relațiilor afective reprezintă un atuu pentru dezvoltarea activităților proiectului, care permite elevilor să crească armonios. Un alt element cheie este educația pentru cetățenie și importanța acordată continuării educației școlare. Pentru a pune în aplicare în mod concret principiile și obiectivele educaționale stabilite, școala implementează următoarele proiecte: AGENDA 2030, Emozionabile, Cetățean al lumii, Reading, Săptămâna codului Europei, Engleza pentru copii, Artă și expresie, Yoga, Intercultură, Sport, sănătate și mișcare etc.
Spectrum Research Centre CLG (Irlanda)
Spectrum Research Centre CLG (SRC) a fost înființat în 2017 pentru a sprijini tinerii studenți să-și realizeze activitatea de cercetare. SRC a urmărit să sprijine studenții pe parcursul activităților lor de cercetare; cu toate acestea, pe măsură ce compania a crescut, obiectivul acesteia a devenit și acela de a oferi cadrelor universitare oportunități de cercetare într-o perspectivă europeană. Cercetarea organizației este focalizată pe domeniul inovației în educație ca răspuns la nevoile identificate în comunitățile rurale din Irlanda. SRC se bazează pe o gamă largă de expertize precum pedagogia și didactica, proiectarea instrucțională, politica socială, e-learning, gamificare, antreprenoriat etc.
AKLUB CENTRUM VZDELAVANI A PORADENSTVI
AKLUB Centre - este o organizație educațională și non-profit. Organizația este respectată și foarte apreciată în Republica Cehă pentru serviciile educaționale și pentru dezvoltarea de programe și produse educaționale și de integrare. Echipa este formată din profesioniști în educație, consilieri, mentori, profesori, formatori, psihologi, manageri de proiect și personal administrativ. Serviciile sunt oferite profesioniștilor și experților, tinerilor și persoanelor defavorizate și familiilor acestora.
Hauptstadftallee 239 V V UG (Skills Elevation FHB) (Germania)
În timp ce FHB este o companie nouă, persoanele implicate, cu normă întreagă și parțială însumează împreună aproape 70 de ani de experiență europeană câștigată în mare parte prin angajări, stagii finanțate prin programul EVS și schimburi Erasmus anterioare. Personalul a participat la numeroase proiecte finanțate de UE în cadrul programelor FP7, Horizon2020, Interreg, EQUAL, RECITE, Leonardo Da Vinci, Erasmus, AMIF și Erasmus +.
CARDET (Cipru)
CARDET este unul dintre centrele de top în cercetarea și dezvoltare din regiunea mediteraneană, cu expertiză globală în proiectarea și implementarea proiectelor, consolidarea capacității instituționale și e-learning. Este afiliat independent cu universități și instituții din întreaga lume, cum ar fi Universitatea Yale, Universitatea din Nicosia și Consiliul Internațional pentru Mass-media Educațională. CARDET a finalizat numeroase proiecte legate de dezvoltarea capacității instituționale și planificare în educație și EFP, sprijin pentru tineri, învățarea adulților, alfabetizare, instrumente digitale, eLearning, tehnologie educațională și integrarea socială a grupurilor marginalizate.
UNIVERSITATEA DIN PITESTI (România)
Universitatea din Pitești (UPIT) este o universitate de stat, iar obiectivele sale sunt acelea de a oferi servicii educaționale, de formare și cercetare de înaltă calitate pentru a pregăti specialiști în diferite domenii și pentru a crea o comunitate intelectuală acreditată de agenții naționale și internaționale de calitate. Domeniile în care UPIT este activă și oferă servicii sunt: educație și instruire; cercetare științifică și aplicativă; proiectare și testare de software educațional; îndrumare și consiliere; orientare profesională; cooperarea internațională în diferite domenii; activități de publicare.
Rezumatul proiectului
Potrivit Programului ONU pentru Mediu (UNEP/PNUM), „până în anul 2050, cu o creștere a populației globale prognozată la 9,6 miliarde, am avea nevoie de 3 ori echivalentul resurselor planetei pentru a ne susține modul de viață, dacă obiceiurile noastre actuale de consum și producție ramân la fel." Pe tot globul, tinerii activiști în domeniul climei militează pentru conștientizarea schimbărilor climatice și exercită presiuni asupra guvernelor și mediilor de afaceri din întreaga lume pentru a lua măsuri pentru a salva planeta. Acest lucru arată puterea și influența pe care tinerii o pot avea asupra creșterii gradului de conștientizare dacă sunt educați cu privire la aceste probleme și dornici să facă diferența.
Provocarea pentru educatori este de a sprijini tinerii să-și identifice, să-și reformeze mesajul și să-și găsească vocea în lupta împotriva schimbărilor climatice. Proiectul GRETA va sprijini profesorii din învățământul primar în a face față acestei provocări, oferindu-le oportunități de pregătire personalizate , astfel încât să integreze resurse de învățare inovatoare în practica lor de predare și să-și dezvolte propriile resurse de învățare bazate pe provocări, pentru a sensibiliza tinerii elevi asupra crizei climatice și impactul pe care îl va avea asupra lor.
Parteneriatul este format din două școli primare (Grecia, Italia), patru centre / organizații educaționale (Irlanda, Republica Cehă, Germania, Cipru) și o universitate (România). Grupurile țintă ale proiectului sunt profesorii din școala primară, elevii (8-12 ani) și părinții.
Scopul & Obiective
Scopul acestui proiect este de a educa elevii din învățământul primar cu privire la acțiunile climatice și, prin finalizarea unei serii de provocări WebQuest, de a identifica aspecte în activitățile zilnice, în obiceiurile lor, în comportamentele lor pe care le pot schimba și modifica pentru a putea contribui la realizarea Obiectivului nr. 13 al ONU pentru Dezvoltarea Durabilă și a altor obiective climatice europene, inclusiv a fi neutru din punct de vedere climatic și a obține emisii cu ‘zero gaze cu efect de seră’ până în anul 2050.
- dezvoltarea a 42 de provocări WebQuests pe șase subiecte privind schimbările climatice și implementarea lor cu elevi cu vârste cuprinse între 8-12 ani.
- Instruirea profesorilor din școala primară, astfel încât să își poată crea și utiliza propriile resurse de învățare bazate pe provocări.
- Dezvoltarea de resurse digitale pentru creșterea alfabetizării climatice pentru părinți.
Rezultate
O1: Compendiu cu WebQuests pentru elevi referitor la provocarea generată de schimbarea climatică.
Primul rezultat își propune să dezvolte resurse de învățare bazate pe provocări pentru elevii cu vârste cuprinse între 8-12 ani, pe șase subiecte legate de schimbările climatice.
O2: Instruire DPC (Dezvoltare Profesională Continuă) pentru profesorii din școala primară
Acest rezultat se concentrează pe proiectarea și dezvoltarea unei formări profesionale continue și a unor resurse pentru profesorii din învățământul primar, astfel încât aceștia să își poată îmbunătăți cunoștințele despre criza climatică și dezvolta abilitățile pedagogice și digitale, astfel încât să-și creeze resurse proprii interactive de învățare care pot fi apoi aplicate la o varietate de domenii și subiecte curriculare.
O3: Resurse digitale pentru îmbogățirea cunoștințelor părinților privind schimbările climatice
Al treilea rezultat începe de la nevoia de a sprijini părinții să recunoască pe deplin impactul pe care obiceiurile și comportamentele lor îl pot avea asupra nivelului schimbărilor climatice. Acest rezultat va promova dezvoltarea de resurse de învățare și îi va învăța pe părinți despre legătura dintre consumul casnic și schimbările climatice și va oferi exemple despre cum pot reduce amprenta de carbon a gospodăriei lor.
Metodologie